Simona Halep, îngrijorată înaintea primului meci oficial după 6 luni de pauză. „Sunt puțin neliniștită”. Ce reguli de protecție trebuie să respecte la turneul de la Praga

Redactor:
Sorin Barbu
Simona Halep, îngrijorată înaintea primului meci oficial după 6 luni de pauză. „Sunt puțin neliniștită”. Ce reguli de protecție trebuie să respecte la turneul de la Praga
  • Publicat:

Simona Halep va juca la Praga primul meci oficial după 6 luni de pauză. Jucătoarea de pe locul doi din clasamentul WTA ar fi trebuit să debuteze la Palermo, dar s-a răzgândit și a preferat să meargă în Cehia. A spus că aici se simte mult mai în siguranță. Sportiva din România a recunoscut că are mari emoții și le-a spus gazdelor că este fermecată de orașul care găzduiește competiția.

Simona Halep a jucat ultimul meci oficial la finalul lunii februarie. După finala câștigată la Dubai, programul i s-a dat peste cap din cauza unei accidentări, iar apoi a intervenit necruțător pandemia care a speriat lumea întreagă. Halep își programase să participe la Palermo, dar s-a răzgândit și a ales Praga. În turneul din Cehia va juca atât la simplu cât și la dublu.

„Sunt puțin neliniștită, dar trebuie să recunosc că aici situația este sub control și mă simt în siguranță. Așa că sunt fericită că mă întorc pe teren, sunt fericită că sunt sănătoasă. E ciudat după atâtea luni de pauză să joci, dar mă simt pregătită”, a declarat jucătoarea din România.

Simona Halep, primele cuvinte în limba cehă

Simona Halep și-a făcut puțin timp să viziteze și orașul. A fost fermecată de tot ce a văzut și i-a încâtat pe cehi când le-a spus că a învățat câteva cuvinte în limba lor.

„Praga e unul din cele mai frumoase orașe pe care le-am vizitat, am mai fost aici acum 15 ani, sunt impresionată. Orașul meu preferat este Paris, dar Praga e pe locul 2. Și pot să zic: «Bună seara», în limba cehă! ” a declarat Simona Halep, conform Digi Sport.

La Praga toate jucătoarele poartă mască de protecție. O dau jos doar la antrenament, dar și la interviuri, unde jurnaliștii sunt obligați să păstreze distanța regulamentară.

SURSA FOTO: WTA România

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Codul Rutier 2024. Interzis complet pentru șoferi. 10 LUNI fără permis
Codul Rutier 2024. Interzis complet pentru șoferi. 10 LUNI fără permis
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×